O zi din viaţa lui Joberon: Prima parte (a zilei)

...e 6:oo AM... Joberon doarme dus în patul său din apartamentul său din blocul său din cartierul său... Patul e din pal capitalist. Apartamentul, blocul şi cartierul din ciment comunist.

Mai demult, când o explozie de păr în mai toate zonele corpului îi anunţa subtil începutul pubertăţii, în ţara în care locuia Joberon s-a produs o revoluţie: un mare comunist a fost înlocuit cu mai mulţi comunişti mici. Care au promis marea cu sarea sa pură, biologică şi plină de iod...

Ceasul-radio ultimul răcnet, de la Tecsun, aşezat oblic lângă patul lui Joberon, numără implacabil secundele chinezeşti până la 6:10 AM când, necruţător, va asmuţi asupră-i pe calea undelor FM vocile pline de un entuziasm de neînţeles ale prezentatorilor de emisiuni matinale. Fiinţa lui este azvârlită în realitate, direct din lumea undelor Theta. Aceste unde reflectă o stare specifică a minţii umane din timpul somnului profund, care potenţează vizualizarea benefică, imaginaţia constructivă şi inspiraţia creatoare. Joberon visa nişte ţâţe.

Aproape treaz şi vădit iritat de entuziasmul animatorilor cu voci ca de difuzor care parcă luaseră un pumn de amfetamine şi mitraliau verbal ştirile mondene de ieri, se duce spre baie. Placată desigur cu gresie şi faianţă bleo, marmorată. Ofertă specială pe Valea Cascadelor. Şi ce dacă a ales rostul gri că era mai ieftin? Această unică combinaţie îl face să se simtă unic într-o lume tot mai standardizată... Se uită la oglinda sa veneţiană în formă mileu şi începe ritualul sacru al bărbieritului matinal: ia puţin gel de la Gilet şi se unge pe toată faţa în timp ce afişează un zâmbet mulţumit, plin de încredere în propriul destin... avea viitorul drept în fată. După ungere, fără a deranja vreunul dintre muşchii care-i întind fălcile, va începe tacticos procesul propriuzis de racletare cu Gilet Fiujăn. Tiger Woods, Roger Federer şi Thierry Henry stau lipiţi de faianţă în spatele său şi zâmbesc încurajator de după prosop. Exact ca în reclamă.

Toaleta odată terminată, trebuie atent aleasă îmbrăcămintea rafinată care va fi imaginea sa în această nouă zi la micul birou ergonomic din pal gri cu inox. Hmm... cămaşa roşie + cravată embosată sau cea bleu striată ca cerul văzut de după gratii + cravata cu buline discrete?... uimit de propriul bun-gust se felicită pentru alegerea făcută şi pleacă cu cămaşa roşie... se chinuie puţin să închidă uşa nou-nouţă de metal care a fost instalată puţin strâmb de cei doi meşteri puţin afumaţi şi grăbiţi. În rest însă e superbă. Aduce puţin a viziune în transă a unui ritual woodoo – maro închis, cu un vizor reflectorizant înconjurat de un inel auriu din care ţâşnesc pe toată uşa raze negre metalice, lucioase... aveau reducere la modelul „Apocalypto” – bine că uşa lui nu se află în drumul meu spre lift!

Loganul lui vişiniu, tunat cu spoiler stabilizator şi pleoape de faruri, îl aşteaptă cu alarma setată de cu seară, aliniat cu bordura cea nouă de la primărie. De abia aşteaptă să fie regele şoselei...dă la o parte crenguţele, cojile de ceapă şi frunzele uscate care s-au adunat peste noapte, se uită cum câinele care şi-a găsit adăpost sub baia de ulei îşi ia tălpăşiţa spăşit, deschide uşa fandând bicepsul şi... într-un moment de neatenţie, ah... se atinge de caroserie înainte să penetreze maşina. Fatal! Tot praful e acum pe mânecile costumului cel gri închis cu dungi albe, care ii vine ca răsturnat. Dar cu puţin scuipat se duce orice. Aşa cum îi făcea mama când cădea pe jos şi se ridica plin de gem pe la ureche.

După cei 8 kilometri parcurşi în doar 90 de minute ajunge în sfărşit la job. Într-o societate în care baza realităţii însăşi este Ştampila, Joberon e sus, sus de tot pe scara ierarhică: e ştampileur, cum ar zice parizienii. Atent şi grijuliu, conştient de puterea aproape infinită care i-a fost încredinţată în ziua în care a semnat pentru preluarea ştampilei, mânuieşte acest sceptru al puterii supreme creând sau anihilând documente. Coordonează cohorte de acorduri care stau în spatele a mii de formulare, aşteptând să-şi impună pixelul de vedere în faţa uimită a următorului client. Trebuie să fie clar pentru toată lumea: în ţara lui Joberon se vând cele mai scumpe credite iar nimeni nu pare să bage de seamă. E o ţară a bunăstării, unde poţi lua o grămadă de chestii doar cu buletinul şi să păstrezi în acelaşi timp şi buletinul.

Implacabil, secundele, minutele, orele se scurg după un algoritm de abac, bine calculat... pauza de masă. A sosit bine-meritata odihnă. Odata iesit la aer necondiţionat îşi aprinde preocupat o ţigară si ca să pară şi mai preocupat... citeste: „Fumatul dăunează grav calităţii spermei”. Nu se îngrijorează, are destulă! Naratorul: Nu pot să nu-mi imaginez cum spermatozoizii fumătorilor fumează şi ei la randul lor ţigări mici, mici de tot...

Lui Joberon i s-a facut foame: să-şi ia ceva gurmé de la Fornetti? Kebap? McDonalds? KFC? Jerry’s Pizza? Meniuri rapide pentru vieţi trepidante... Se uită curios cum colega lui super-slim mănâncă cu ochi sticloşi orez gol comandat pe internet, ducându-şi manichiura mai întâi pe la buze ca să-şi şteargă rujul - oare acesta îngraşă dacă apucă drumul orezului către stomac? Ce bine că el, Joberon, încă nu trebuie să-şi facă probleme cu grăsimea. Poate doar cu părul, care îi mai înconjoară doar urechile, pieptul şi spatele – dar a rezolvat-o şi pe asta, a adoptat stilul masculin, sexy şi sportiv, adică periuţă.

(va urma)

Toarnă şi restul »

Fenomenul Tunguska: meteorit fantomă, anomalie gravitaţională sau răzbunare şamanică?

Scotocind în tolba cu mistere a planetei, am descoperit fenomenul Tunguska. Cu pupila dilatată am început să citesc. Neînchipuitul eveniment care a zguduit lumea la propriu a avut loc undeva departe, departe de tot, în Siberia, regiunea Krasnoiarsk. Un loc paşnic şi idilic, unde în cea mai răcoroasă noapte s-au înregistrat – 56 grade celsius. Temperatură optimă pentru plimbări sub clar de lună cu mucii îngheţaţi tun.


Cam acum 100 de ani în toiul verii, localnicii - majoritatea ruşi, tadjici, uzbeci şi chinezi - au fost treziţi din somnul lor lin de un obiect luminos, lunguieţ, ca un supozitor mare, care le zbura deasupra capetelor. Până să îşi ridice ochii de sub frunte ca să vază mai bine supozitorul zburător, acesta s-a împiedicat şi a explodat (a avut trac că era în centrul atenţiei). A explodat cu nerv, nu oricum. Adică după explozie, în jurul epicentrului, cam 2000 km2 de pădure au fost puşi la orizontală, dea-n-lipitelea la pământ. Specialiştii au făcut repede un calcul şi au ajuns la o concluzie uimitoare: forţa cu care fenomenul a făcut „poc” e echivalentă cu 2000 de bombe atomice gen Hiroshima, iar unda seismică a făcut să zăngăne bebelourile din vitrine până la Jena, tocmai în Jermania. O aruncătură de băţ de aproape 1000km.


Povestea merge mai departe cu paşi mici şi ne spune că o serie de fenomene inexplicabile a avut loc după explozia mega-petardei: o ciudată ploaie neagră a început să cadă peste tot continentul asiatic, iar în Europa norii au jucat feste şi au strălucit argintiu toată ziua şi toată noaptea. Unii zic că a fost aşa din cauza apei îngheţate care, fie a ajuns udă în nori şi a îngheţat acolo, fie a îngheţat dinainte şi a sărit aşa în nori – nu se ştie.

Deşi evenimentul a avut loc în 1908, abia în 1921 a ajuns prima expediţie rusească să scotocască zona în căutarea meteoritului - care se presupunea că a fost de vină pentru toate grozăviile deşcrise mai sus. Nu mare le-a fost mirarea când şi-au dat seama că meteoritul nu e de găsit. Pentru că iarna în zonă nu e tocmai prietenoasă, exploratorii noştri şi-au strâns bocceaua şi au venit degrabă acasă. Nostalgici, cu gândul la focurile de tabără şi serile cultural - distilactive petrecute în inima Tunguskăi, 6 ani mai târziu au convins guvernul să sponsorizeze şi a a doua expediţie. Ca să justifice cheltuirea banilor au promis că se întorc cu ditai gogoloiul de fier, care ar putea ajuta economia naţională să-şi revină spectaculos. Se presupunea că bulzul de fier cosmic ar avea, dacă ar fi acolo, cca. 100 de mii de tone. În loc să se întoarcă victorioşi, rostogolind prin Siberia bila de fier care a fost odată un meteorit, cercetatorii au descoperit şi mai multe semne de întrebare (care au ajutat la revigorarea industriei de semne de întrebare). Deşi în jurul epicentrului copacii stăteau toţi culcaţi şi se relaxau cu câte o marguerita, fix în burta epicentrului copacii erau la fel de carbonizaţi însă drepţi ca stâlpii de telegraf. Unde mai pui că nu au găsit nici ţipenie de meteorit sau crater. (eu în sinea mea m-am gândit că dacă ar hi fost vorba de ceva fer şi tabl’, atunci poate că ar hi venit repede la faţa locului colecţionarii de metale vechi... şi până să ajungă cercetătorii, ferul ar hi fost bine mersi vândut la Centru)

Văzând că explicaţia se lasă aşteptată, pe măsură ce revelioanele treceau, diverşi cercetători cu părul vâlvoi şi faţa arsă de salpetru s-au înghesuit cu teorii alternative: Una ar fi că meteoritul a fost de fapt o cometă din praf şi gheaţă. Aşa s-ar explica lipsa craterului şi a resturilor. Dar le-a dat cu rest la unda de şoc seisimică. Care a fost înregistrată alb pe negru de fum.

După a doua încăierare mondială, locul a devenit un fel de tabără de vară în care cireşarii sovietici îşi petreceau timpul aprofundând misterul. Mi-amintesc că a fost şi la noi la Teleşclopedia un documentar pe tema asta. Eram mic, dat ţin minte şi acum flashurile cu copacii tolăniţi. După 1989 au venit şi americanii, japonezii şi nemţii să se joace cu maşinuţele în nisipul tungusk, însă fără rezultate notabile (probabil n-au avut pix cu antigel să noteze ocservaţiile).

Cel mai în vogă expert s-a dovedit a fi tot un rus, pe numele lui Nikolai Vasiliev. Se vede avantajul de a juca pe teren propriu şi nu în deplasare. El ne atrage atenţia să lăsăm prostiile şi să nu dăm crezare teoriei conform căreia un OZN a vrut să parcheze cu spatele şi a dat într-un copac fapt ce a dus la ditai deflagraţia. Ceea ce confraţii săi au trecut cu vederea şi el nu, e că imediat după fenomen s-au înregistrat, la nivel mondial, puternice furtuni geomagnetice şi lumini polare neobişnuite în Antarctica. Furtunile geomagnetice au loc de obicei când soarele strănută către noi şi ne stropeşte cu particule şi electroni care se scurg prin ionosferă şi apoi induc curenţi electrici puternici în pământ, provocând dereglări ale câmpului magnetic. În 1989, aşa un strănut solar a dus la blocarea sistemului de alimentare cu curent electric al statului Quebec din Canada.

Între timp, după prea multe teste, omenirea şi-a dat seama că exact acelaşi fenomen se întâmplă în atmosferă şi în cazul exploziilor atomice. Deci ar fi putut fi o explozie atomică! Toată lumea şi-a lăsat oala cu fasole pe foc şi a fugit cu contorul Geiger să vadă dacă teoria se aplică. Din păcate s-au întors la fel cum au plecat, pentru că măsuratorile nivelului de radiaţii erau absolut normale. Bătătoare la ochi a fost însă înghesuiala mare de lantanide pe metru pătrat. Lantanidele nu sunt o specie de omizi, ci aşa numitele pământuri ceritice, care fac de fapt parte din grupa metalelor tranziţionale de tip F. Uă... I am broken in my nostril! Citind mai departe aflu că lantanidele astea sunt un fel de metale preţioase din care nu se pot face ghiuluri. Încă o curiozitate, de data aceasta folositoare ghiulăriilor private: în inelele copacilor şi în anumite plante care au crescut acolo după fenomen, s-au găsit urme de aur şi argint...

A mai fost o ipoteză, nu aşa de mediatizată, conform căreia Şamanii locali ar fi provocat explozia. Povestea-i lungă şi a fost greu zmulsă de la supravieţuitorii cu malformaţii genetice... Pe scurt: în acea vreme existau pe malul râului de acolo două triburi de Şamani. Ei nu se prea suportau între ei şi fiincă nu le stătea bine să se încaiere aşa în costumul lor şamanic, îşi tot făceau vrăji atomice reciproc. Într-o zi, unul dintre triburi a reuşit să creeze un fel de gaură de vierme în cer, prin care a venit din cosmos un toptan mare de energie din cale-afară şi i-a spulberat instantaneu pe duşmani, împreună cu 1000km pătraţi de ecosistem! Niciunul nu a recunoscut acest lucru ulterior, desigur. Cine ar fi recunoscut, la o adică, că a distrus o bucată de planetă? Vraja cu pricina se numeşte „Chemarea Păsării de Fier” – pentru cine e interesat...

Însă ultimul răcnet într-ale ipotezelor este acum Teoria Vacuumului Fizic. Pe baza acestei teorii, în zone cu anomalii gravitaţionale, se pot isca spontan unele câmpuri electrice uriaşe care, la rândul lor, pot creea bile condensate si luminiscente de gaz ionizat. Uă... Ce tare! Care bile conţin cantităţi uriaşe de energie ce ar putea provoca o explozie ca aceea din Tunguska.

...şi uite-aşa, am încălecat pe un reactor şi v-am spus povestea.

Toarnă şi restul »

Becul economic, obligatoriu (de evitat)

B'ecologia ne mănâncă pe toţi...

Sfatul vraciului Distillery Channel: Renunţă la becurile economice, la neoane sau orice alte lămpi cu lumină fluorescentă! De ce? Simplu: conţin MERCUR şi în afară de alte neajunsuri de ordin psihic, cauzează BOLI de PIELE (sau le agravează).

FACTS:
-hooray! becurile economice ajută la apariţia problemelor de piele (mâncărimi, arsuri, eczeme, lupus eritematos), a bolilor de rinichi sau a insomniilor
-yey! lumina de neon ajută la căderea părului
-yuhu! costă de 4-5 ori mai mult decât becurile incandescente
-meserie! lămpile cu HALOGEN dau la om aşa: lumină rece, migrene şi epilepsie
-dacă se sparg, vaporii de mercur ajung în aer/apă/pământ/vegetaţie/vacă şi apoi în farfuria omului
-nu există programe de colectare a becurilor folosite. Şansa ca mercurul să ajungă în mediu e maximă

AVANTAJE:
-produc cu 70% mai puţină căldură decât becurile cu filament (nu am transpirat niciodată de la bec, nu mă impresionează)
-au o durată de viaţă de 3,5 ani (am acasă becuri cu filament uitate pe tavan din 2002, deci calitatea asta mă lasă rece ca lumina economică)
-consumă mai puţină electricitate (comparativ cu ce se cheltuie pentru repararea efectelor acestor becuri - mă refer la problemele de sănătate şi alte migrene - nu e vorba de nici o economie la mijloc)


CE SĂ FACI CÂND SE SPARGE UN ASEMENEA BEC DIABOLIC

1. îţi pui mâna căuş la nas, deschizi termopanul şi părăseşti imediat incinta
2. ventilezi încăperea cel puţin 15 minute
3. îţi pui mănuşi de cauciuc şi te apuci să cureţi fără să respiri prea intens - NU CUREŢI FOLOSIND ASPIRATORUL, altfel particulele de mercur ar putea s-o ia pe nările tale în sus
4. unde îl arunci? ei vezi tu, aiciea-i buba: nu există programe de reciclare/distrugere a becurilor economice/neoanelor - tot în mediu ajung în final.

SOLUŢIA?

SCAPĂ DE ELE CUM POŢI. Împachetează-le în ceva moale moale, cum ar fi căciula de vulpe a bunicii (să nu se poată sparge în veci) şi pune-le bine. Atât poţi face pe moment, până se va gândi cineva şi la noi în Manelonia să facă un program valabil pentru ele.

O soluţie de viitor ar fi becurile cu LED-uri în buchet, care consuma enorm de puţin, nu conţin niciun gaz rar înăuntru şi luminează ca nebunele cca. 30 de ani... dar deocamdată unul costă cam cât o jumătate de pensie şi au o calitate care nu mă prea încântă: dau lumină rece. Cred că noi oamenii suntem făcuţi să ne încălzim şi să povestim chestii la foc/soare, nu la lumină de laborator.

VIVA FILAMENTUL

Toarnă şi restul »

Planeta X-Nibiru, 2012 şi Cercurile din Lanuri

Mesajul 1: Vine Nibiruuu...! [a se citi în şoaptă, pe întuneric, cu voce conspirativă...]

Un nene a făcut două filmuleţe despre nişte Cercuri din Lanuri. Ei, în hilmuleţele astea, omul nostru zice cum că desenul respectiv, apărut la 15 iulie 2008, ar hi reprezentatea aşezării planetelor din sistemul solar la 13 decembrie 2012. Şi că undeva acolo în lan pe lângă Jupiter se vede aşa ca o bavură - ei bine, aia ar fi Nibiru/Eris/Planeta X . Dacă m-ar întreba cineva pe mine dar nu mă întreabă, i-aş spune că nu cred că poza ar fi din viitor, ci din trecut. Dacă înţelegeţi engleza vorbită cu accent ca în filmele de război cu scoţieni şi uelşi, vizionare plăcută!

Extraterestrul cu pricina s-a dus până acasă să-şi ascută vârful la laser şi o săptămână mai târziu iar a venit şi a modificat desenul iniţial: a lărgit Soarele (care a înghiţit planetele Venus şi Mercur), a mai pus o planetă mare în afara sistemului (care clar se depărtează sau se apropie) şi a adăugat nişte simboluri mayaşe: Luna Nouă, un spermatozoid, o galaxie and stuff... Din desenul ăsta al doilea n-am înţeles mare lucru... Dar deoarece extraterestrul s-a întors să mai deseneze pot să presupun că ce a vrut el să ne zică e că Nibiru vine, intră în sistem, cauzează nişte explozii solare după care se scutură de scrum şi pleacă, iar noi facem o lume nouă cu ajutorul unor spermatozoizi galactici... Chiar, asta e o ipoteză nouă... Sau poate a fost. Anyways, mie mi-a plăcut muzica reghe de la final. Mesajul 2: CÂND PORUMBUL SE CULCĂ ÎN CERC ÎNSEAMNĂ CĂ PĂMÂNTUL VREA MUZICĂ! hei Precis în lanurile de mai sus îşi are vizuina vreun extraterestru, că anul următor în 2009 un tânăr de artă spontană intitulat LOTUSOCEAN face alt film. Despre o roată mare formată din mai multe cercuri. Impresionat până în fundul sufletului de vedenie ce şi-a zis el în barbă... ia să lansez un hit de să cadă comunitatea virtuală pe spatele ei virtual. Zis şi făcut: face omul o teleşclopedie mică în care zice cu voce gravă că desenul cu pricina reprezintă propagarea sunetului din difuzoare, apoi ne arată o poză cu rudele lui din sec. 20 cum ascultă radio conspirativ în colibă (să vedem clar ca ţuica cum merge sunetul din bobină prin aer), după care filmul ia o turnură neaşteptată: Lotusocean apare brusc cu o chitară pe un câmp verde cu galben. Şi se aşterne băietul nost' pe cântat... şi cântă, şi cântă... cu aşa un patos... se vede cum porumbul din spatele lui trăia şi el momenul. El îi zicea la electrică, fata lui făcea tap-tap într-un timpan şi altul îi filma drept în faţă. Ei, dar ca să înţelegem aşa cum trebuie metafora, ni se explică mesajul cercului din lan: anul ăsta Pământul vrea muzică nene! Să fie muzică deci: Răvăşitor... Şi ce nume mistic... Lotus (ce frumos!) şi Ocean (tot ce frumos!)... Doar că Lotusul creşte prin delte, lacuri mâloase sau mlaştini. Cred că atunci când şi-a ales numele de scenă a omis litera C. Are viitor omul, se vede pe el cu ochiul liber! Şi dacă în 2009 ogorul cere muzică, păi atunci să curgă deci cu LOTUS-COCEAN pe Billboard şi cu Guţă în Manelonia! hei

Acuma ce tot comentez şi eu, poate chiar vom fi salvaţi de muzică. Dacă se duce Guţă pe orbită şi cântă fără oprire sigur nu se mai apropie Nibiru şi scăpăm.

Toarnă şi restul »

Istoria Secretă a Chivotului - Documentar Distillery

Tocmai am văzut un documentar de 8 (opt) ore... TEORIA UNIFICATĂ A CÂMPURILOR- o filmare "mind boggling" cu un vizonar de origine iraniană născut în Elveţia, cu cetăţenie canadiană, care acum locuieşte în Hawaii şi face vâlvă... Nassim Haramein, mare om! - în care s-au explicat diverse despre lumea în care trăim, mâncăm şi dormim.

Pentru cine are răbdare, aici e prima parte:


Şi aici a doua:


Dacă nu aveţi o noapte întreagă la dispoziţie... mie mi-a plăcut partea cu peripeţiile Chivotului şi încerc să redau pe scurt:

În primul rând să ştim cu ce avem de a face: Chivotul de care se tot vorbeşte în Vechiul Testament de la Moise încoace, cică e de fapt o mini Gaură Neagră care arată ca un cristal, conectată la o sursă infintă de energie (ce tare!). Şi când zic energie, nu mă refer la becul de 60W, ci la energia aceea cool care transformă visele în realitate. Ad literam.

Primii care s-au bucurat de el (ca tataia de o ţuică tare) au fost Atlanţii. Care cică l-au primit de la nişte turişti extratereştri de pe orbita Pământului care împărţeau pixuri şi chivoate. Le-au dat "marfa" moca. Închipuie-ţi, e ca şi cum ai face cadou un tv Panafonic triburilor din Noua Guinee cand ai acasă un ditai ecranul cu plasmă de te uiţi la film ca la tenis.

Ei, dar la un moment dat a dat cu piatră în Atlantida si s-a scufundat. Era păcat să se scufunde şi tehnologia brici de îndeplinit dorinţe aşa că ea a ajuns la Egipteni. Aceştia aveau nişte piramide (despre care se zvoneşte că nu le-ar fi construit chiar ei), iar aceste piramide erau conectate prin nişte canale cu apa Nilului. De ce? Nu ca să se dea faraonul cu şalupa ci ca să treacă apa Nilului prin piramidă ca printr-un fel de filtru. Ei dragii moşului, dimensiunile Chivotului s-ar potrivi la fix cu dimensiunile „sarcofagului” din interiorul piramidei. Căci contrar opiniei generale cum că lada respectivă ar hi un sarcofag, Faraonul a fost îngropat ceva mai încolo, în valea regilor. Deci NU în piramidă. Aşa.. şi trecand apa pe la tehnologia minune din piramidă se transforma şi pleca mai departe, făcând grâul să crească cât boaba de strugure.

Acum (pe muzică indiană de acţiune) apare Moise. Dupa ce 40 de ani a crezut că e băiat de faraon şi-a dat singur seama că nu e cazul. Şi că are o misiune. Să îi scoată pe evrei din egipt. Să fie ca un fel de Silvestru Stănilă cu bandană de mag pe cap într-un Rambo cu evrei. Şi a făcut el împreună cu cu vrăjitorii faraonului un concurs amical, un "optical ilusion jam-session" şi a dat să plouă cu broaşte printre altele, apoi un baston s-a transformat în şarpe şi şi-a mai adăugat la CV o victorie: a kilărit într-o noapte (ce va fi viitoarea sărbătoare de Paşti) o samă de pui de egipteni - asta ultima e din Biblie, nu ne-o spune Nassim că el ţine cu Moise. Aşa că Faraonul a aprins un trabuc şi a zis...”Ce să zic...puteţi pleca”. Şi Moise (pe muzică indiană de acţiune) a plecat.

Cu popor cu tot. Ajunşi la Marea Rosie şi-au dat seama că au fost urmăriţi. De egipteni ofcourse, pentru că Moise le şterpelise tehnologia chivotului cu tot cu Chivot. Care nu era sub forma unei lăzi grele cu mânere cum ne imaginăm noi, ci era varianta light, care arăta ca o bilă de cristal. Jmecher de felul său, Moise a vrut să le facă o glumă cazonă călăreţilor egipteni şi a despărţit marea în două, suficient cât să treacă ai lui, dar nu şi călăreţii. Şi după ce au trecut, au început plimbarea de 40 ani printr-un deşert care se poate traversa cu piciorul în maxim 1 an (3 luni dacă te grăbeşti). Adică pe înţelesul nostru, a celor care ne scobim în nas în timp ce literele ne poartă repede-repede prin istorie, Moise a vrut să facă din evrei un fel de mici supermani. Cum aşa? Păi Moise i-a plimbat pe ai lui prin deşert nu fiindcă n-avea indicatoare reflectorizante, ci tocma ca să aibă timp să se combine între ei acolo în tabără în intimitatea cortului şi aşa să se formeze o nouă generaţie proaspătă de evrei. A vrut să schimbe o generaţie veche de luzări, cu o generaţie nouă trasă în ţiplă şi născută lângă chivot, care se spune că face upgrade la ADN. Iar deşertul, în nuditatea sa, era locaţia perfectă.

Dar cum orice plimbare se mai şi sfârşeşte, Joshua, noul şăf, împreună cu evreii care acum aveau toţi instalat Service Pack 2, au ajuns să traverseze apa Iordanului. Şi au ieşit din deşert cum au şi intrat, despărţind apa. Ca şi cum ar fi avut un divais generator de anti-gravitaţie. Cum ar fi să zicem... o Gaură Neagră, zic specialiştii. Eu nu ştiu, că nu mă pricep aşa bine la găuri negre.

Treaba mergea bine în grădina Ierihonului, toţi aveau merţane şi termopane iar Solomon făcuse ditai templul în care să adăpostească Chivotul. În spatele templului băgase şi o baltă mare de leisure activities din care iriga grădina şi în care, dupa model egiptean, mai spăla Chivotul din când în când. Să se asigure că ai lui au din ce să facă falafel and stuff. Dar, ca în orice telenovelă, trebuie să existe şi personajul negativ, filmat întotdeauna de foarte aproape în timp ce îşi spune ceva în gând... S-au nimerit să fie Filistenii în cazul nostru. Ceea ce nu a fost chiar o surpriză totală pentru Solomon, care prevăzător, a aranjat cu Esenienii (o gaşcă mai mare de paranormali New-Age) să schimbe uleiul la chivot atunci când aveau să vină. Dar Filistenii au ajuns mai repede decât s-ar fi aşteptat oricine şi au luat şi Chivotul cu ei când au plecat, că doar după el veniseră. Au încercat să îl folsească ca armă, dar şpilul era că te cam pârleai dacă nu ştiai ce să faci cu Chivotul: preoţii care erau antrenati de Solomon erau ca niste ninjia ai intenţiilor bune. Vezi tu, chivotul e ca un procesor cu mulţi, mulţi, mulţi....ati prins ideea...megaherţi. Nici nu apuci să apeşi enter că a şi izbucnit Corelul. La fel şi cu chivotul: cum te gândeai „să moară cutărică” bucla informaţională se închidea înainte de cuvântul cutărică că tu gândeai încet. Adică se procesa imediat "să moară" şi energia te lovea ca un peşte ud peste faţă. De aceea Filistinii, dupa ce câţiva bengoşi au murit încercând diverse cascadorii cu chivotul, l-au returnat prompt evreilor.

Ei, şi de aici Chivotul a ajuns, cum era plănuit, la Esenieni. Unde, puţin mai târziu, s-a născut un tip genial – Emanuel. Cunoscut şi sub numele de Isus. Legenda spune că s-a născut chiar în câmpul chivotului iar asta s-a văzut. Personal am un mare respect pentru el pentru că a încercat să ne înveţe care-i treaba cu iubirea de aproape. Aproape că i-a ieşit fenta atunci când a fost. Buun... a făcut el ce-a făcut minuni, a vorbit mulţimilor (ştiţi filmul) dar la un moment dat, văzând că nu prea are cu cine, a părăsit platourile de filmare la momentul ideal pentru show, la eclipsă (ştiţi, faza cu Golgota, când el moare)... apoi a înviat după 3 zile şi a luat-o încetişor spre Europa, însă a zăbovit puţin şi în India şi Tibet. A ajuns până în Franţa.
Iar urmaşii lui au fost Katarii. Care ştiau de la străbunicul lor Emmanuel care-i fenta cu Chivotul şi câte poţi face cu el... Şi pentru a-l găsi, au făcut un fel de club al cavalerilor amatori: Ordinul Templierilor - un ONG cu începuturi modeste, în care 2 cavaleri călăreau pe un cal... adică erau mai mulţi cavaleri decât cai. Probabil cine se trezea primul, apuca la cal. Aşa, 2 călare, s-au dus la regele Franţei spunându-i: ”Barosane...uite cum stă treaba”. Atata i-a trebuit regelui! A închis numaidecât solitaire-ul şi a plecat la Cruciadă. Şi au ajuns până în Ierusalim unde au săpat 7 ani sub Muntele Sfânt, dar acolo nici urmă de Chivot. Norocul lor a fost că regele Etiopiei a venit într-o zi pe acolo, a stat gură-cască la excavări şi i-a întrebat de sănătate. Când a aflat regele ce căutau ei cu hârleţul în praf, le-a zis că degeaba caută acolo. Seara, la o ţuică, au aflat că regele Etiopiei nu era chiar în sejur la Ierusalim, de fapt cam fusese dat afară din ţara lui dar că ştia la sigur că Chivotul se află la el acasă, în Etiopia.

Şi într-adevăr aşa era... la vremea lor atunci, esenienii, când au vazut că vine încălzirea globală în zonă, au căutat să se ducă mai la verdeaţă şi au luat-o pe Nil în sus ajungând astfel pe undeva prin Africa. Ei şi aflând acestea, Templierii au bătut palma cu regele Etiopei şi au zis că îl urcă iarăşi pe scaunul lui de rege cu condiţia să-i lase să folosească de la distanţă Chivotul (cică se poate şi aşa). Zis şi făcut! Şi uite aşa Ordinul Templierilor a devenit foarte bogat şi puternic. Aşa de bogat şi de puternic, că i-a enervat şi pe Papă si pe Regele Franţei, care s-au hotărât să dea o Bulă Papală şi să desfiinţeze ordinul, desigur cu ştergerea definitivă din sistem a cavalerilor. Se spune că, de atunci până astăzi, chivotul ar sta bine mersi în Etiopia, dar nu-i sigur, că la un moment dat s-au mai băgat şi alţii pe filon.

Iar acum... că ştiu pe unde-a hoinărit Chivotul nu mă simt cu nimic diferit. Tu?

Toarnă şi restul »

Zoodiacul Românesc de Pădure

Distillery Channel, în premieră pe Judeţ, prezintă:

DEZVĂLUIRE SENZAŢIONALĂ DE IMPORTANŢĂ MEDIE: CELE 13 ZOODII ROMÂNEŞTI!

Este vorba de un Zodiac Lunar de Pădure cu animale mici, rozătoare, care respectă cele 13 luni noi ale anului. Fiecare Zoodie începe odată Luna Nouă anterioară datei de naştere a omului în cauză. Acest Horoscop a fost adânc ascuns în pădure, de secole. Numai anumiţi iniţiaţi care locuiesc de generaţii în peşteri ecologice au avut acces la aceste cunoştiinţe bine păzite. În exclusivitate pentru Distillery Channel unul dintre păstrătorii tradiţiei, un om în aparenţă vânător în realitate pescar, s-a hotărât momit la alambic să ne dezvăluie secretul...

Iată zodiile româneşti, în ordinea anotimpurilor. Află luna în care te-ai născut, caută când a fost Lună Nouă atunci şi citeşte într-un articol viitor ceea ce Zodiacul Lunar de Pădure spune despre tine:

Pârşul - începe odată cu cea mai apropiată Lună Nouă de Anul Nou din Ghenarie/Călindariu
Viezurele - Făurar
Popândăul - Mart/Germănar
Chiţcanul - Prier/Traistăn-n băţ
Nevăstuica -Frunzar
Veverul - Cireşar
Guzganul - Cuptor
Bursucul - Gustar/Secelar
Ariciul - Răpciune/Vinitel
Nutria - Brumărel
Jderul - Brumar
Şoarecele de Zăpadă - Undrea/Ningău
Hârciogul - a 13-a Zoodie

Ai nevoie de un calendar al lunilor noi, chinezii ţin evidenţa asta de multă vreme. De exemplu dacă de-ai născut pe 1 martie poţi fi fie Viezure fie Popândău, depinde de an. E complicat...

- va urma -

Toarnă şi restul »

Eurobarlamentare: Fenomenul EBA, despre care cu mic cu mare comentăm...

Aşa m-am uitat şi eu la ştirea de după "europarlamentare":



Şi în continuare mă uit obnubilat la pozele celor care mă reprezintă pe mine în Parlamentul European! Nu că ar fi prost pixelate, nu... Doar că vederea lor îmi turteşte pur şi simplu orice urmă homeopatică de patriotism. Mă simt ca şi când o rudă scăpătată, cu ciorapi cu plasă şi guler roşu de pene a intrat într-un salon englezesc pentru a mă reprezenta la ceaiul de la ora 5. La fel, marea majoritate a „formatorilor de opinie” critică rezultatele alegerilor direct sau mai voalat, în funcţie de cine le umple cardul.

Însă eu cred că acesta e rezultatul perfect! Veţi spune că am înnebunit. Poate, dar acest trio imbatabil format din Wonderwoman, Crazy Vadim si Jiji The Shepard reprezintă la fix ceea ce este România astăzi.



Multă cerneală s-a scurs în explicaţii privind cele 2 Românii: cea din Lamborghini si cea din Căruţă. S-a trecut cu vederea, ca totdeauna, a treia clasa, a celor cu second-handuri, care locuiesc în apartamente, călătoresc regulat în străinătate, îşi cumpără cărţi sau merg la vernisaje, la teatru... De ce spun că s-a trecut cu vederea, ca de obicei? Foarte simplu, pentru că, spre deosebire de alte ţări, la noi această clasă este aproape invizibilă. Voit sau nu. Media îi acordă foarte puţin din timpul de emisie. Omniprezente sunt extremele: bogăţia opulentă şi de prost gust sau sărăcia ostentativă de acelaşi prost gust. Asta se oferă, pentru că asta cer telecomandierii de pe canapea. Aşadar nu putem trăi într-o casă cu scame pân' la gât, iar când ieşim pe usă în ieuropa să arătăm distins şi impecabil. Pur şi simplu nu se poate.

Buba celei de-a treia clase este izolarea. Pe bună dreptate ar zice unii, doar suntem o minoritate agresată din toate părţile de transpiraţie, mârlănie, golănie şi multe metafore care se termina în „ula”, „uie”, „zdă” şi „mi-aş”. Ţara mea este prin excelenţă ţara universurilor paralele. Când însă aceste universuri se întrepătrund (şi se întâmplă tot mai des) îmi dau seama, ajutândum-ă şi de o palmă de-a mea ţinută pe frunte, de adevărata dramă. Dragii mei, aceşti fantastici trei, mult mediatizaţi, ne REPREZINTĂ! Nu personal, pe noi, ci pe acest popo_r.

Un popor nu ESTE şi atât. El se fabrică, se construieşte, se educă, se mobilizează... şi lista ar putea continua „ce qula mea”...
Dar cine este oare acest „se”?

Toarnă şi restul »